The Sanctuary

The Sanctuary

The Sanctuary – un vis ce devine realitate

Te-ai gândit dacă activitățile de meditație, dans sau Yoga pe care le făceai până acum se pot întampla într-un mod diferit?

Te invităm să descoperi unul dintre proiectele noastre de suflet la care lucrăm încă din anul 2018. Este vorba de un spațiu primitor în care poți să fii în contact cu natura în fiecare moment al zilei și în care poți practica Yoga, meditație, dans sau orice formă de dezvoltare personală oricând îți dorești. În urmă cu ceva timp șansa ne-a surâs și am asigurat o locație ideală (aflată la 40 de km de București) în imediata vecinătate a râului Neajlov, în care să putem să ne punem în aplicare planurile. Suntem extrem de bucuroși că am făcut primul pas spre materializarea acestui vis, iar asta ne-a sporit motivația de a investi în continuare tot ce putem noi mai bun.

Ce urmează?

Spațiul este nelocuit de aproape 30 de ani și avem în proiect restaurarea sau reconstruirea casei bătrânești care este deteriorată (foto partea dreapta – acoperișul este căzut, lemul de la verandă și ferestre este putrezit, instalația electrică veche), să refacem puțul din curte cu toate testările pentru calitatea apei, să curățăm grădina pentru a o organiza într-o formă foarte modernă păstrând totodată aspectul tradițional.
De asemenea vrem să construim încă o casă pentru toți cei dintre voi care vă doriți să petreceți fie în timpul săptămânii, fie în timpul weekend-ului momente departe de agitația cotidiană, într-o atmosferă destinsă și armonioasă. Avem în plan construcția unui mini-adăpost pentru animale domestice abandonate și a unui spațiu deschis pe timpul verii cu posibilitatea de închidere pe timpul iernii pentru practicile de yoga, meditație, dans sau alte activități. Din grădina și viitoarea livadă îți vei putea culege singur legumele, fructele și te vei bucura redescoperind plăcerile simple.

Ne dorim să fii alături de noi!

The Sanctuary va fi în primul rând punctul central al unei organizații non-profit și al unei viitoare comunități ai cărei membrii îndrăgesc disciplinele orientale, meditația și dansul la fel de mult ca și noi. Însă avem nevoie și de ajutorul tău material pentru ca acest proiect să prindă viață.
Din cauza pandemiei de Coronavirus studiourile noastre de dans și yoga sunt închise de aproape trei luni, timp în care nu am reușit să continuăm să finanțăm proiectul pe care ne dorim cu ardoare să-l deschidem într-un orizont de timp cât mai scurt. Dacă și tu ne împărtășești entuziasmul poți alege să te implici direct în evoluția The Sanctuary donând fie direct prin opțiunea de revolut (contul @costinav45 sau @mariaae69v) fie pe pagina noastră de crowdfunding sau printr-un share pe rețelele de socializare.

Îți mulțumim, abia așteptăm să ne întalnim la The Sanctuary!

[/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]